|
 In anul 335 i.Ch., Alexandru cel Mare, regele Macedoniei si conducatorul grecilor, primeste o solie a celtilor. In timpul discutiilor, ii intreaba pe trimisi de cine se tem celtii cel mai mult. Acestia ii raspund, fara ezitare, ca nu se tem de nimeni, nici macar de el, marele rege, exceptând cerul! Celtii se temeau ca nu cumva bolta cereasca sa le cada in cap!
Istoricii greci mentioneaza faptul ca acest popor era infricosat de eclipsele de luna si de fulgere, pe care le considerau manifestari ostile ale zeilor care salasluiau in cer si in pamânt. Zei fara asemanare umana, numiti Tutatis, Esus, Taranis... Conform credintei, sufletul celtilor urma sa se reincarneze intr-un alt corp sau sa beneficieze etern de gratia cerului. Pentru a mentine echilibrul fragil dintre ei si zei, celtii sacrificau fara incetare animale domestice. Una dintre curiozitatile legate de riturile galice o constituie o practica funerara insolita. Ei isi ingropau defunctii, inclusiv copiii si femeile, alaturi de cai, o alianta post-mortem cunoscuta la popoarele europene mai vechi, printre care se numara si scitii. Aceasta practica funerara s-a perpetuat chiar si dupa romanizarea Galiei. Curajul lor era iesit din comun. Nu se temeau de moarte. Sfârsitul pe câmpul de lupta era cel mai frumos destin pe care-l putea avea un razboinic. Desi camasa de zale a fost inventia lor, nu o purtau decât rareori. Protectia suprema erau zeii! Razboiul era la ordinea zilei, atractia bogatiilor altor popoare, in special ale celor invecinate, fiind irezistibila. Jefuiau, masacrau, faceau prizonieri pe care-i transformau in sclavi si ii vindeau. Intre doua razboaie cultivau pamântul, faceau comert, discutau politica in mari adunari la care participau mai multe triburi ale aceleiasi populatii, la ceremonii religioase, dupa care chefuiau copios. In anul 58 i.Ch., Iulius Cezar se foloseste de un apel de ajutor lansat de reprezentanti ai populatiilor galice amenintate la est de germani, pentru a interveni in teritoriile lor pline de bogatii. Ambitiosul general roman voia sa le supuna prin razboi si tratate de pace. Se izbeste insa, in anul 52, de o confederatie de populatii galice conduse de Vercingetorix pe care, in cele din urma, il invinge. Un razboi soldat cu 10.000 de morti si 70.000 de prizonieri din armata acestuia. Revoltele unor triburi continua din timp in timp, si asta secole de-a rândul, o rezistenta care nu se transforma insa intr-o miscare „nationala”. Sub administratie romana, mai ales in sate, galii continua sa traiasca dupa legile lor, atât cât le e cu putinta. Doar in orase se impune administratia romana. In acest timp, druizii sunt eliminati, disparând prin secolul VII. DORIN MARAN
|
